George Soros este unul dintre cei mai abili speculatori financiar ai ultimului secol, omul care a reușită să obțină un profit de două miliarde dolari, în urma unei singure mișcări. Îmblânzitorul piețelor financiare din întreaga lume a considerat întotdeauna că „banii se fac neglijând ceea ce este evident și pariind pe neprevăzut”, concept care l-a ajutat să obțină în timp câștiguri fabuloase.
George Soros s-a născut la Budapesta, pe 12 august 1930, într-o familie de evrei. Viitorul miliardar avea doar 13 ani, când Germania nazistă a ocupat Ungaria, iar la vârsta de 17 ani a reușit să emigreze în Marea Britanie, unde a locuit cu unchiul său. În 1952, a absolvit London School of Economics și a reușit să obțină un post în cadrul unei bănci de investiții din Londra, unde a lucrat vreme de patru ani. În 1956, a plecat catre Tara Tuturor Posibilitatilor, mutându-se la New York.
- Întrebat de un jurnalist cum a ajuns să lucreze în domeniul financiar, magnatul a povestit că vindea suveniruri pe plajă, când a realizat că nu acesta este destinul lui. A trimis scrisori către toți directorii băncilor de investiții din Londra și a primit numai două răspunsuri, obținând astfel un post în cadrul Singer & Friedlander
- Soros a fost analist, manager de investiții și vice-președinte în cadrul mai multor companii americane, până să își înființeze propriul fond de hedging. În această perioadă, a dezvoltat teoria reflexivității pentru piețele financiare, după care s-a ghidat tot restul vieții
În 1970, George Soros a pus bazele Fondului de Management Soros, denumit în 2010 ca fiind unul dintre cele mai profitabile fonduri de hedging din istorie: timp de patru decenii, compania a avut o rată medie anuală a rentabilității de 20%. De asemenea, în 1973, miliardarul originar din Ungaria a înființat Grupul de Fonduri Quantum, cu bazele în Insulele Cayman, teritoriu cunoscut drept paradis fiscal.
Miercurea Neagră, ziua în care Soros a devenit „Omul care a învins Banca Angliei”
Episodul care l-a propulsat pe George Soros în lumina reflectoarelor internaționale a fost numit „Miercurea Neagră” de către economiști și presa din întreaga lume. Pe 16 septembrie 1992, investitorul a pariat 10 miliarde dolari pe o singură speculație, mizând la bursă pe deprecierea monedei britanice. Economistul nu s-a înșelat, profitul său a atins două miliarde, iar Marea Britanie a scos lira sterlină din Mecanismului European al Ratelor de Schimb. George Soros a devenit celebru și a fost denumit „omul care a învins Banca Angliei”.
„Piețele financiare sunt imprevizibile, în general, astfel că trebuie să ai în minte mai multe scenarii. Ideea că poți prezice ceea ce se va întâmpla contravine modului în care eu privesc piețele”, recunoaște magnatul american.
Miliardarul originar din Ungaria a fost acuzat că ar fi orchestrat criza financiară din Asia, din 1997, din cauză că a aruncat în piață sume uriașe din monedele naționale ale Thailandei și Malaeziei. Mai mult, premierul Malaeziei l-a acuzat că își folosește averea uriașă pentru a se răzbuna pe Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) și că totul ar face parte dintr-o conspirație evreiască de proporții. Soros a negat orice acuzație de acest gen și a subliniat că a luat în calcul numai considerente financiare.
Magnatul originar din Ungaria a donat peste 8 miliarde dolari pentru a susține diverse cauze
Prin Open Society Institution (Fundația Soros pentru o Societate Deschisă), magnatul american a încercat să promoveze în întreaga lume ideea de dezvoltare a societății bazată pe libertate, responsabilitate și respect pentru diversitate, printr-o serie de programe menite să stimuleze inițiativa civică. De asemenea, miliardarul originar din Ungaria a făcut numeroase eforturi pentru a promova democratizarea non-violentă a fostelor state sovietice și a țărilor din Europa Centrală și de Est, acțiune pentru care a cheltuit peste patru miliarde dolari de-a lungul timpului.
„Nu fac munca filantropică din vreun sentiment de vinovăție sau din nevoia de a crea relații publice bune. Mă implic pentru că îmi permit și deoarece cred cu adevărat”, a declarat miliardarul.
- George Soros a divorțat de două ori, mariaje în urma cărora are cinci copii (patru fii și o fiică, având vârste cuprinse între 24 și 50 ani)
- În prezent, miliardarul este logodit cu Tamiko Bolton (40 ani), nunta fiind anunțată pentru vara acestui an
Cu o avere personală estimată la 20 miliarde dolari, George Soros ocupă în prezent locul 22 în clasamentul Forbes al celor mai bogați oameni din lume. Investitorul s-a preocupat de acțiuni filantropice încă de la începutul anilor ‘70, iar de atunci a donat peste opt miliarde dolari pentru a susține drepturile omului, educația, sănătatea publică sau promovarea democrației. După ce a petrecut peste 40 ani în lumea finanțelor, George Soros a anunțat în urmă cu doi ani că se retrage din afacerile cu investițiile de capital.
Postat de Mircea Vinteanu - Realtor & CRS - Elite Imobiliare Constanta
Sursa: Imopedia
Momentan nu exista opinii postate.