505 milioane euro din cele 515 milioane euro, reprezentând fonduri de coeziune absorbite de Guvernul Boc în 2011, sunt susceptibile de fraudă, se arată într-un raport al DG Regio, ajuns la Comisia de Control Bugetar a Parlamentului European.
„Din 515 milioane euro atrași de statul român în 2011, lăsând la o parte că suma este infimă, ceea ce indică o performanță dezastruoasă a Guvernului Boc, 505 milopane euro sunt suspectati de frauda. Adică doar 10 milioane au fost cheltuiți corect”, a declarat Cătălin Ivan, liderul delegației de eurodeputați PSD.
Principalii responsabili pentru această situație sunt fostul ministru al Dezvoltării Regionale, Elena Udrea și fostul șef al ANRMAP, Cristina Trăilă, potrivit declarațiilor făcute de europarlamentarul PSD. Acesta a mai precizat că este o situație „fără precedent la nivel european” și că inclusiv ministrul de Finanțe va fi audiat pe tema Comisiei de Control Bugetar a Parlamentului European.
Ivan a subliniat faptul că, în documentele de lucru ale Comisiei Europene, nu se vorbește de " suspiciuni de frauda" decât atunci când lucrurile sunt foarte grave, iar fraudele, nu iregularitățile, pot fi ușor probate de Oficiul de Luptă Antifraudă (OLAF).
„Dacă se va dovedi frauda și se va dovedi, pentru că OLAF acționează și nu iartă pe nimeni, statul român va trebui să dea înapoi cele 505 milioane euro și să îi recupereze ulterior. Dacă va trebui să dăm banii înapoi, va fi o mare problemă. Raportul DG Regio vorbește despre hoție și incompetență și indică două persoane: Elena Udrea și Cristina Trăilă. Cât a fost incompetență și cât a fost hoție, o vor demonstra anchetele viitoare”, a mai spus Cătălin Ivan.
Raportul referitor la activitatea din 2011 a DG Regio a fost discutat în cadrul Comisiei de Control Bugetar a PE.
Mircea Vinteanu - Realtor & CRS - Elite Imobiliare Constanta
Sursa: Imopedia
Vezi toate ştirileData publicarii: 2012-11-12
Opinii clienti:
Momentan nu exista opinii postate.