Creare cont Login
elite-imobiliare.ro » mai sunt doua luni apoi o singura taxa neplatita iti poate anula contractul de vanzare sau inchiriere
Vezi ofertele mele salvate


Categorii

Știri și noutăți

PromoReclama

Opinii Clienţi:

Promo

Mai sunt două luni. Apoi, o singură taxă neplătită îți poate anula contractul de vânzare sau închiriere

Deja este oficial: legea referitoare la certificatul energetic a apărut în Monitorul Oficial. În 60 zile de la publicare, aceasta urmează să intre în vigoare. Din acel moment, oricine va face o tranzacție de vânzare sau închiriere, riscă să piardă toți banii, dacă nu are certificatul energetic. Legea se aplică indiferent dacă este vorba despre rezidențe sau spații comerciale, industriale ori de birouri.

sursa: romanialibera.roCertificatul energetic al clădirilor nu a fost tocmai bine primit de publicul larg din Romania. Chiar dacă aduce beneficii incontestabile, precum a afla exact starea tehnică a clădirii, proprietarii văd acest act mai degrabă ca pe o cheltuială în plus. De altfel, doar proprietarii sunt cei care trebuie să se implice în acest demers.

„Fiecare proprietar va fi obligat să pună la dispoziția potențialului cumpărător sau chiriaș, după caz, anterior perfectării contractului, o copie de pe certificatul energetic, altfel contractele de vânzare-cumpărare sau închiriere fiind supuse nulității relative, potrivit prevederilor Codului civil. Art. 13" arată Alexandru Petrescu, Managing Partner al ESOP Consulting l CORFAC International.

Autoritățile sugerează proprietarilor să nu amâne obținerea certificatului pe ultimul moment, dat fiind faptul că este vorba despre o expertiză tehnică a cărei întocmiri poate dura până la câteva săptămâni, în funcție de cât este suprafața clădirii expertizate. Astfel:

  • În general, durata de realizare a unui Certificat Energetic este de una-două zile pentru un apartament
  • Două-trei zile pentru o vilă normală
  • Aproximativ o săptămână pentru un bloc de apartamente
  • Pentru clădiri tip birouri sau spații comerciale, durata de realizare poate fi mai mare, în funcție de complexitatea acestora.

Eliberarea certificatului energetic costă cel puțin 250 lei

Prețurile variază și ele la fel de mult, în funcție de suprafața clădirii.

„Legea va intra în vigoare în termen de 60 zile de la publicarea în Monitorul Oficial pentru ca să fie timp de procurare. Eliberarea unui certificat costă între 250 lei și 600 lei, în funcție de suprafața locuinței. Mai mult, pentru clădirile mari. Până acum, există 1.300 evaluatori specializați. În consecință, procesul poate deja începe. Pe măsură ce această procedură va intra în vigoare, vor apărea și alții, iar concurența pe piața evaluatorilor poate duce la scăderea costurilor”, a arătat oficialii Guvernului.

Pentru proprietari, acest preț poate trece drept mare. Dar oficialii statului cât și specialiștii în domeniu spun că beneficiile sunt mult mai mari decât suma plătită.

„Certificatul de performanță energetică îți dă consumurile clădirii pentru încălzire, pentru apă caldă, pentru climatizare, pentru ventilare, pentru iluminat, îți spune în ce clasă energetică se încadrează în funcție de consumuri. Este important să știi pe ce dai banii, pentru că multe dintre construcțiile situate în cele mai scumpe zone au probleme foarte mari. În mod normal, ar trebui să plătești și calitatea produsului, nu numai zona. Sau măcar să știi la ce te înhami. Dacă știi în ce clasă energetică ești, știi la ce cheltuieli să te aștepți cu întreținerea”, arată Corina Mardari, director comunicare Asociația Auditorilor Energetici.

Oamenii de afaceri din imobiliare sunt reticenți, dar înțeleg importanța noii legi

Reticenta nu se simte insa doar clientii obisnuiti ci și la marii investitori din România. Și ei vor să scape de costurile suplimentare, chiar dacă acestea le-ar putea aduce beneficii pe termen mediu și lung. Totuși, specialiștii se așteaptă ca oamenii de afaceri să fie printre primii care se vor înrola în acest demers.

„Mulți dezvoltatori nici nu știu ce înseamnă un certificat verde. Ei știu doar că nu pot să o vândă, dacă nu e verde. În curând, va exista și o cultură a acestui segment. În SUA, a durat 10 ani pentru a trece de la un simplu concept la implementarea lui la două treimi din clădiri care aplică sau folosesc standardele Leed. Nu cred că va dura așa de mult în România, piața se mișcă mai repede. Este o țară mai mică, populația mai mică”, spune Randy Tharp, managing director Epstein în cadrul Real Estate Club.

Totuși, pentru moment, cifrele care arată interesul pentru certificatul energetic sunt mici.

„Eficiența energetică a început să fie un punct important adus în discuție de către potențialii chiriași și cumpărători de spații de birouri, în contextul atenției speciale acordate în ultimii trei ani cheltuielilor de mentenanță ale clădirii și optimizării acestora. De la începutul anului și până în prezent circa 20% din clienții noștri au ales clădiri de birouri eficiente energetic, bine izolate”, declară Alexandru Petrescu, Managing Partner al ESOP Consulting l CORFAC International.

Este de așteptat ca schimbările să fie din ce în ce mai puternice până în anul 2020, când reglementările europene vor impune folosirea surselor regenerabile de energie. Momentan, doar 15% din totalul energiei la nivel mondial este regenerabilă.

   

    Postat de  Mircea Vinteanu - Realtor & CRS - Elite    Imobiliare  Constanta

    Sursa: Imopedia.ro

Vezi toate ştirile

Data publicarii: 2013-06-03

Opinii clienti:

Momentan nu exista opinii postate.


©2011 www.elite-imobiliare.ro. All rights reserved.            Webdesign: Webdesign, creare site-uri web si magazine virtuale Găzduire: Gazduire web si inregistrare domenii Promovare: Catalog firme si companii