Creare cont Login
elite-imobiliare.ro » americanii ne iau sub aripa si ne dau lectii de imobiliare romania intra in echipa realtorilor Lista ofertelor adaugate la e-mail
Vezi ofertele mele salvate


Categorii

Ştiri şi noutăţi

PromoReclama

Opinii Clienţi:


Newsletter

Daca vrei sa primesti informatii utile, reducerile de pret, modificarile efectuate, noutati, oferte de la noi cat si informatii despre viitoarele noastre concursuri, te rog sa introduci datele solicitate in campurile de mai jos.

Nume:

E-mail:

Promo

Americanii ne iau sub aripa si ne dau lectii de imobiliare. Romania intra in echipa Realtorilor.

 

 

 

 

NAR - National Associations of Realtors - este una dintre cele mai influente grupari de specialisti în imobiliare, la nivel mondial. Asociatiile profesionale din Romania au luptat mult de-a lungul timpului pentru acest titlu, iar recent, si APAIR - Asociatia Profesionala a Agentilor Imobiliari din Romania, a fost recunoscuta drept partener NAR (dupa ce in urma cu aproape 15 ani, ARAI - Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare a fost de asemenea recunoscuta ca partener NAR).

APAIR a adoptat integral codul etic impus de NAR, iar toti membrii APAIR se numesc "realtori". Acest lucru inseamna ca, de acum, Romania are agenti pregatiti sa actioneze exact la niveluri la fel de înalte ca si colegii lor din SUA, beneficiem de intreaga infrastructura informatica a americanilor,precum si de tot sprijinul lor, la nivel informational.

Dan Negulescu, membru APAIR şi promotor al acestor schimbari, explica pentru IMOPEDIA care sunt beneficiile unei asemenea miscari.

Cum a început cooperarea dintre APAIR şi NAR?

Un grup de agenti imobiliari din Romania a vazut valoarea NAR şi a hotarat ca acesta este modelul de urmat. In Romania, 99% dintre agenti sunt intermediari. Este un mod de lucru, dar nu unul etic. Clientul nu este obligat sa stie toate detaliile privind o tranzactie imobiliara, pe cand un agent nu numai ca este obligat să le stie, dar trebuie sa asigure doar interesul celui pe care il reprezinta. In America, se lucreaza numai cu reprezentarea exclusiva. Diferenta este în modul de lucru cu clientii, asumarea raspunderii fata de client, deci reprezentarea lui, nu numai din punct de vedere teoretic sau declarativ, ci si din punct de vedere legal.

Cred ca e foarte simplu, daca ne gandim la interesele total contrare ale vanzatorului si cumparatorului, intr-o tranzactie imobiliara. Vanzatorul doreste sa isi vanda casa cu cel mai mare pret, in cel mai scurt timp, iar cumparatorul este exact pe dos, sa gaseasca o casa cat mai ieftina, conform cerintelor lui. Deci un agent care este în mijlocul acestei tranzactii, chiar daca vrea, nu poate sa reprezinte interesul 100% unuia sau altuia. Acesta e sistemul de intermediere.

In lipsa unei legi care sa explice foarte clar acest concept si din cauza needucarii bransei imobiliare autohtone, s-a ajuns sa se poata face activitatea de agentie imobiliara practic de catre oricine. Chiar daca nu avea niciun fel de aplecare spre domeniul imobiliar, nu mai discut de cursuri, nu mai discut de licenta, nu mai discut de alte detalii profesionale. Astfel ca oricine era agent imobiliar, pentru ca era foarte usor. Trebuia doar sa incaseze bani din doua parti, fara sa faca nimic pentru vreuna dintre ele, ci doar sa le puna cap la cap.

Cat de departe suntem de sistemul civilizat de lucru din SUA?

Suntem si nu suntem. NAR a implinit peste 100 de ani. Deci americanii au avut problema noastra, acum 100 de ani. Noi aveam rascoale, ei se gandeau sa organizeze piata imobiliara. Pentru ca la ei, proprietatea este sfanta. La noi au fost o multime de probleme. Nu vorbesc de ultimii 20 de ani, cand nu s-a intamplat mai nimic, vorbesc de cei dinainte, cand proprietatea a fost confiscata. Noi avem niste probleme în plus fata de cele pe care le au americanii. Dar ei s-au gandit, in primul rand, sa existe un standard al serviciilor, care se numeste codul etic.

Cati dintre romani subscriu la schimbare?

Din cauza modului restrictiv de lucru, si aici ma refer la reprezentarea exclusiva si la folosirea programelor americane, este foarte greu sa cresti, pentru ca agentii nu sunt pregatiti sa treaca la nivelul urmator. Dar si americanii au fost mai intai cinci, apoi sapte, apoi zece, s-au gandit sa lucreze in comun, sa respecte reguli, au format o asociatie, s-au extins, s-au delimitat clar de agentii imobiliari clasici. Asa a luat nastere denumirea de Realtor, care pleaca din real-estate si e un cuvant inventat de ei pentru a se diferentia de ceilalti agenti imobiliari. In America, sunt peste 2,5-3 milioane de agenti imobiliari, dintre care doar jumatate sunt Realtori. Si mai interesant este faptul ca 80% dintre tranzactiile facute în SUA, sunt facute de un Realtor.

Cum luptati cu mentalitatea agentilor din România?

Nu ai cum sa lupti decat dandu-le exemplul personal, facand cursuri, invitandu-i sa acceseze toate informatiile noastre si aratandu-le un alt mod de lucru. Eu nu spun ca modul nostru de lucru e cel mai bun. Doar spun ca e un alt mod de lucru, dar, cel mai important, clientii care folosesc reprezentarea exclusiva sunt foarte multumiti. Asa a luat nastere APAIR, care este facuta dupa chipul si asemanarea NAR. Asa a aparut parteneriatul bilateral dintre APAIR si NAR, deci avem dreptul oficial sa ne numim Realtor si acesta este un mare motiv de mandrie: facem parte din marea familie internationala a agentilor care respecta un cod etic si au un standard inalt. Noi suntem prima asociatie, din afara SUA, care a semnat parteneriatul cu NAR pentru listarea proprietătilor pe noul site si suntem foarte mandri de aceasta realizare.

A trebuit sa respectati anumite bareme pentru a ajunge sa fiti parteneri NAR?

In primul rand, a trebuit adoptat codul etic NAR. Noi l-am adoptat integral si il respectam. In al doilea rand, noi suntem prima asociatie din Europa care foloseste sistemul de listare multipla. Este, practic, o baza de date comuna intre toti profesionistii din real-estate. Datorita standardizarii calitatii informatiei, caci esti obligat sa completezi un anumit numar de campuri, nu poti spune doar, cum spunem noi romanii: „doua camere, Berceni, etajul trei". Nu ajunge. Trebuie sa dai toate datele, astfel incat alt agent imobiliar sa poata arata acea proprietate ca si cum ar fi fost obtinuta de el.

De ce este atat de dificil sa faceti oamenii sa adere la acest sistem?

In Romania, procentul celor care fac tranzactii prin acest sistem este foarte mic. Este o munca de pionierat. Este foarte greu. Initial, am crezut ca modul acesta de lucru etic, curat, cu toate cartile pe masa, o sa fie imbratisat de foarte multi agenti. Din nefericire, acestia initial ne-au luat de visatori, ca sa ma exprim elegant. Acum, ce este foarte interesant, foarte multi dintre cei cu care vorbesc zic ca este extraordinar sistemul acesta de lucru, este foarte normal, dar în Romania nu merge. Eu le spun la fel cum am spus in Bulgaria, Franta, peste tot, respectiv faptul ca oriunde in lume, clientul isi doreste acelasi tip de servicii: servicii in care interesul lui este reprezentat. Legal, ii putem spune in multe feluri. Dar practic, ce isi doreste el este sa stie, este ca are un om langa el care sa ii rezolve problema. Ei, în momentul in care acelasi om ii rezolva si problema rivalului, respectiv a cumparatorului, atunci nu mai poate fi vorba de standarde inalte. Dar romanii sunt diferiti. Eu nu spun ca sunt vinovati clientii. Spun ca agentii, in cunostintă de cauza sau necunoastere, mai mult necunoastere, nu stiu sa arate clientului ce isi doreste. Nu stiu să explice.

In aceste conditii, ce va motiveaza sa mergeti mai departe in acest demers?

Exista foarte multe beneficii sufletesti, nu practice. Nu se pune problema de venituri sau chestiuni materiale din aceasta implicare in asociatie. Dar, de exemplu, faptul ca Romania exista pe harta internationala imobiliara, ca APAIR a fost recunoscuta de NAR ca fiind un partener serios, aceste lucruri ma motiveaza sa merg mai departe si sa ii atrag pe altii.

 

Articol preluat si postat de Mircea Vinteanu de pe imopedia.ro

http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/americanii-ne-iau-sub-aripa-si-ne-dau-lectii-de-imobiliare-romania-intra-in-echipa-realtorilor-18344.html

Vezi toate ştirile

Data publicarii: 2011-12-21

Opinii clienti:

Momentan nu exista opinii postate.


©2011 www.elite-imobiliare.ro. All rights reserved.            Webdesign: Webdesign, creare site-uri web si magazine virtuale Găzduire: Gazduire web si inregistrare domenii Promovare: Catalog firme si companii