Despre o bulă imobiliară de acum 2.400 de ani

În prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr., la Atena prețurile proprietăților au crescut de peste opt ori, pentru ca apoi să sufere un declin timp de 50 de ani. Ca și balonul speculativ recent, și episodul amintit a fost rezultatul unei expansiuni nesustenabile a creditului. Martin Armstrong: Mergând înapoi către timpurile de odinioară, găsim aceleași baloane speculative pe active și aceleași fraude bancare pe care le avem acum.

Balonul imobiliar din deceniul trecut, susținut de o creditare nesustenabilă, la limita fraudei, este caracterizat de mulți analiști drept cea mai mare bulă speculativă din istoria umanității. Fenomenul se repetă o dată la o sută de ani, în măsura în care fiecare generație cade pradă, la rândul ei, acelorași păcate ale lăcomiei și optimismului excesiv. Comparațiile între actuala criză și Marea Depresiune din anii '30 abundă în piețe și în presa de specialitate. Nu sunt puțini nici cei care au adus în discuție baloanele speculative de la 1720 antrenate în Anglia și Franța pe Compania Mărilor de Sud și, respectiv, Mississippi River, având în vedere că proporția datoriilor din sistemul financiar de acum nu are echivalent decât în acea perioadă.

La Atena, în prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr., într-o societate în care precumpănitoare era economia privată și în care dezvoltarea relațiilor economice a creat un grad de complexitate ridicat al societății, a putut apărea un balon speculativ de proporții pe segmentul proprietăților susținut, de asemenea, de o creditare mincinoasă.

Consultantul financiar american Martin Armstrong readuce în discuție acest episod pentru a arăta că frauda bancară este un fenomen care reapare sistematic în piața creditului și că distorsiunile create pe acest segment antrenează baloane speculative pe active. Problema de acum a industriei bancare nu ține de o "cultură rea" și nu poate fi atribuită doar câtorva indivizi; este sistemică. "Băncile au manipulat piețele, ratele de dobândă și Guvernele pentru o perioadă îndelungată de timp", scrie Armstrong. Bula imobiliară ateniană de acum 2.400 de ani este un bun exemplu pentru a înțelege de ce baloanele speculative și consecințele vătămătoare ale spargerii lor sunt un rezultat al creditării bancare de natură frauduloasă.

Scandalul recent al manipulării ratelor de dobândă, deși are în centru banca britanică Barclays, amenință întreaga reputație a industriei financiare anglo-americane în măsura în care investigațiile vor revela și implicarea mai multor bănci din New York, spune analistul financiar Martin Armstrong într-una dintre lucrările periodice pe care le publică pe website-ul său. El însuși închis mai bine de zece ani sub acuzații de fraudă, acesta spune că băncile au ajuns astăzi să opereze într-un sistem bazat pe fraudă. Adevărul este că în istorie băncile arareori s-au mulțumit să câștige bani doar din activitatea bancară propriu-zisă; fraudele au alterat întotdeauna funcțiile propriu-zise ale băncilor.

Inițial, băncile erau locul unde îți țineai banii; bancherii nu îi împrumutau mai departe și se presupunea că aceștia nu sunt îndreptățiți să se "joace" cu ei. În Atena antică erau creditori care împrumutau banii deponenților cu acordul acestora și în schimbul unor dobânzi. Abia după Evul Mediu timpuriu băncile, inițial apărute ca instituții de stocare a depozitelor în monedă din metal prețios, au început să se angajeze în operațiuni clandestine împrumutând banii deponenților fără înștiințarea acestora.

Activitatea de creditare bancară a fost adesea însoțită de fraudă și de multe ori expansiunea creditului peste volumul depozitelor existente a dat naștere unor baloane speculative pe diverse active la a căror spargere economia s-a cutremurat profund. "Mergând înapoi către timpurile de odinioară, găsim aceleași baloane speculative pe active și aceleași fraude bancare pe care le avem acum. Istoria se repetă pe căi asemănătoare deoarece pasiunile omului nu se schimbă de la un secol la altul", scrie Armstrong.

Secretul, cuvântul de ordine în activitatea bancară ateniană

Prima criză bancară majoră cunoscută a avut loc la Atena acum 2.400 de ani și s-a dezlănțuit după cinci decenii de speculații imobiliare finanțate de o creditare bancară mincinoasă. De la sfârșitul Războiului Peloponesiac în anul 404 î.Hr. și până la discursul lui Demostene rostit în anul 353 î.Hr. pentru a preîntâmpina panica financiară, atenienii s-au antrenat în activități speculative care au condus la o creștere de peste opt ori a prețurilor proprietăților. Cutremurul care a condus la falimentul multor bănci a lăsat loc unei crize economice, în timp ce piața imobiliară s-a înscris pe o traiectorie de 50 de ani de scăderi de prețuri.

Bula speculativă este pusă de Armstrong pe seama secretului care înconjura activitatea bancară în societatea ateniană. Edward E. Cohen, profesor la University of Pennsylvania, spune că ceea ce am putea echivala prin bancă la Atena era de fapt o entitate care se ocupă în special cu schimbul de monede. Însăși denumirea de "trapeza" pe care o aveau aceste bănci vine de la "masă", adică de la locul unde se realizau schimburile de monede. Deși a spune că aceste "trapezai" erau bănci poate părea un anacronism, totuși acestea se angajau în activități bancare propriu-zise, de depozitare și creditare, deși operațiunile erau confidențiale.

În lucrarea sa "Economia și societatea ateniană. O perspectivă bancară" ("Athenian Economy and Society. A Banking Perspective"), profesorul Cohen scrie că participanții la piață făceau atunci o distincție clară între economia la vedere ("aphanera") în care intrau agricultura, meșteșugurile, comerțul maritim și economia invizibilă ("aphanes") care desemna activitatea financiară. Deținerile imobiliare intrau în prima categorie, dar nu se știa care este depozitul sau creditul care stă în spatele unei achiziții imobiliare. Aflându-se la limita celor două economii, imobiliarele au fost ținta predilectă a speculațiilor cu bani împrumutați.

Martin Armstrong subliniază faptul că speculațiile au devenit foarte agresive de vreme ce întreaga viață socială și economică se concentra în jurul Atenei și a unor suprafețe limitate de pământ. Construit pe încredere și confidențialitate, "sectorul bancar" atenian era foarte puțin transparent. În general, se asuma că banii împrumutați sunt nemijlocit ai bancherilor, deși exista și conceptul de "parakethateke" (cel mai ușor de echivalat cu "banii altor oameni") și era acceptat că și aceste depozite putea fi împrumutate de o "trapeza" cu acordul deponentului și în schimbul unei dobânzi plătite acestuia.

Chiar Demostene spunea că "trapezai" se angajau în operații prin care obțineau venituri din banii altora, amintește Cohen. Profesorul american subliniază că bancherii garantau secretul depozitelor față de terți creditori, față de colectorii de taxe și potențiali adversari ai deponenților. În jurul acestei netransparențe se țeseau zvonuri despre existența unor averi financiare mari, dar și acuzațiile de evitare a unor taxe erau frecvente.

Și acum 2.400 de ani se creau bani din nimic

Cum cantități importante de monede se aflau în aceste "trapezai", entitățile respective asigurau efectuarea ordinelor de plată și acordau garanții, operațiuni apropiate de cele ale băncilor moderne. Deși "trapezai" nu erau creatori de monedă fiduciară, acestea injectau credit peste cantitatea de monede din metal prețios deținute; făceau, așadar, creație monetară. De fiecare dată când se acorda un credit nou pentru o achiziție, iar suma era redepozitată la aceeași bancă, cantitatea de bani creștea peste cantitatea de argint, explică Edward Cohen. Și acest lucru se întâmpla chiar și în absența banilor de hârtie!

Cantitatea de bani era dată de monedele din metal prețios aflate în circulație cărora li se adăugau obligațiile băncilor față de deponenți. Masa monetară depindea, așadar, de volumul și viteza de rotație a creditului originat de aceste "trapezai". Creditul depindea, la rândul lui, de volatilitatea depozitelor, astfel încât absența banilor de hârtie este complet irelevantă. Băncile ateniene creau bani credit, iar absența scriptelor guvernamentale chiar a mărit importanța alternativelor bancare față de schimburile fizice de monede.

Legile ateniene prevedeau plățile integrale la achiziție, dar acest lucru nu a împiedicat proliferarea creditului. Împrumuturi se acordau pentru consum, pentru concesiuni miniere, pentru procesarea minereurilor, pentru operațiuni militare, pentru import de lemn sau ca formă de asistență pentru afaceri private. În comerțul maritim finanțarea "trapezai" avea un rol primar, iar comercianții beneficiau de garanții de plăți.

Bancherii țineau conturile și, combinând depozitele, puteau realiza cam cât ar trebui să fie cantitatea de credit. "Diagraphe" era un termen utilizat pentru a desemna stingerea obligațiilor de plată prin operațiuni bancare, fără utilizarea monedelor. Acest lucru se putea realiza mai ales în contexul în care aveai mai mulți clienți cu relații comerciale între ei. Spre exemplu, "trapeza" lui Pasion concentra conturile tuturor comercianților maritimi, ceea ce a permis generalizarea sistemului care are la bază doar operațiuni bancare. Absența hârtiei nu a împiedicat nici existența angajamentelor între bănci care puteau stinge obligații de plată prin emiterea de titluri de credit între ele. Creditele erau atât nesecurizate, cât și având colateral - în special proprietăți imobiliare, lemn, monede depozitate, nave, încărcături navale, spune Cohen.

Templul Zeiței Atena, o veritabilă bancă centrală exportatoare de risc

Dimensiunea balonului imobiliar de acum 2.400 de ani și durata acestuia au fost date de utilizarea de către "trapezai" a unui bazin foarte larg de resurse, excedând cu mult disponibilitățile lor, spune Martin Armstrong. El amintește că pe atunci capitalul era concentrat în jurul Templului Zeiței Atena, entitate care a beneficiat de mari donații ale cetățenilor atenieni. În secret, trezorierii Templului împrumutau banii bancherilor care, la rândul lor, finanțau achizițiile imobiliare. Pe măsură ce creditele se rambursau, bancherii returnau banii cu dobândă dată trezorierilor Templului. Nu era un plan de sustragere de bani de la Templu, ci o schemă de pe urma căreia puteau câștiga bani deopotrivă bancherii și trezorierii Templului.

O criză de lichiditate a survenit, însă, în momentul în care incapacitatea bancherilor de a returna banii către Templu a devenit critică. În disperare, trezorierii au dat foc așa-numitului "Opisthodomos", locul în care erau ținuți banii.

Frauda a fost, în cele din urmă, expusă, iar trezorierii au fost închiși. "Trapeza" lui Aristocholos, expusă pe speculațiile imobiliare, a dat faliment. Armstrong explică și de ce piața imobiliară a fost ținta predilectă a capitalului bancar. Pe atunci, oportunitățile de plasament erau limitate. Banii au mers către agricultură, unde deja așteptările legate de producție și exporturi erau la cer. Apoi, în comerțul maritim dobânda era de 33% pentru a acoperi riscul ridicat de scufundare a unor ambarcațiuni. Imobiliarele au devenit un joc apreciat drept conservator. Capitalul s-a aglomerat pe această zonă considerată având risc mediu.

Erau parteneriate prin care anumite proprietăți imobiliare se asociau pentru a pune bazele unor vinării sau ateliere de olărit. Totuși, cea mai importantă motivație pentru plasamentul imobiliar era continua creștere a prețului proprietăților. Pe atunci nu exista o centralizare într-un registru administrativ al proprietăților. O proprietate era recunoscută prin existența unei pietre de demarcare ("horos") pe care erau inscripționate numele proprietarului și al creditorului său. Acestea erau contestabile în termen de 60 de zile. Presiunea impusă de existența acestui termen precipita tranzacțiile și a favorizat creșterile de prețuri, în opinia lui Armstrong.

Imobiliarele au absorbit tot capitalul necesar producției de vin, grâu și măsline. Contagiunea a lovit banca lui Sosinomos. A rezistat crizei "trapeza" lui Pasion, cel care la moartea sa în 371 î.Hr. era considerat cel mai bogat om al Atenei. Fiii săi și apoi Phormion au reușit să salveze banca, iar în discursul său din 353 î.Hr. Demostene spune cât de important a fost pentru Atica faptul că Phormion a ținut banca în viață. Armstrong vede în aceasta un echivalent al discursului rostit de președintele american George W. Bush în 2008 și în care a solicitat Congresului 700 miliarde dolari pentru a preveni un colaps bancar. Demostene spune în discursul său că respectiva criză bancară a fost determinată de speculațiile imobiliare ale bancherilor, în special ale "trapezei" lui Stepanos. Retragerea capitalului bancar din finanțarea achizițiilor de proprietăți a lăsat loc unui declin al prețurilor de 50 de ani.

Articol postat de Mircea Vinteanu
Sursa Curierul National